
08 dec. Învață mereu ceva nou!
Este decembrie și zăpada s-a așternut a doua oară.
Reflectez la anul care se va încheia curând și zâmbesc pentru că am întâlnit oameni, am învățat lucruri noi și mi-am dezvoltat competențe necesare unei noi profesii.
Pentru sănătatea noastră mentală vine recomandarea de a învăța ceva nou cât mai des posibil.
Una dintre aptitudinile pe care le-am aprofundat anul acesta este ascultarea.
Mă refer atât la ceea ce vine prin conținut cât și la ceea ce interlocutorul poate transmite dincolo de conținut – adică stare, limbaj non-verbal, emoții.
Ascultarea te provoacă la liniște interioara și concentrare, răbdare și tăcere.
Empatie și în același timp detașare.
Odata cu exercițiul practicat constant, apare și schimbarea atât în plan personal cât și în relaționarea cu ceilalți.
Ascultarea este abilitatea care întregește un lider și în acelasi timp îi conferă impact prin intermediul informațiilor valoroase pe care le primește, prin relaționarea pe care o stabilește cu cei din jur, prin încredere.
De cele mai multe ori, vorbind mai puțin și ascultând mai mult, contextul se schimbă parcă cu mai multă ușurință.
Energia se pastrează și dispare senzația de epuizare atât de comună dezbaterilor emoționale.
Dar cum faci să ajungi acolo?
Ai nevoie de suport, motivație, perseverență, exersare.
Mai departe lucrurile curg si bucuria incepe să se contureze cu claritate.
Ai ajuns la destinație! Și ai integrat o nouă abilitate în comportamentul tău.
Excelent!
Și acum ce urmează să mai înveți? Călătoria continuă….